send link to app

Cerc Triunghi Pătrat!


4.0 ( 0 ratings )
Giochi Istruzione Istruzione
Sviluppatore Kidsopia
Libero

Răţuşca cea Urâtă alături de copii va învăţa formele: cerc, triunghi, pătrat. Jocul îi va învăța pe cei mici să recunoască formele geometrice amuzant și interactiv.
Răţuşca este în pădure şi are nevoie de ajutorul copilului să urmărească semnele de pe copaci şi astfel să meargă pe drumul corect. Apoi când ajunge la căsuţa din pădure Răţuşca le poate arăta pisicii şi găinii că ştie să găsească obiecte care seamănă cu cele trei forme.
Jocul are două niveluri care îi ajută pe copii să se familiarizeze cu formele geometrice şi apoi să exerseze recunoaşterea acestora în obiectele din jur.

Vă place jocul nostru? Dacă da, daţi-ne un rating bun!
Comentarii? Sugestii? Vă ascultăm!

Kidsopia oferă o gamă largă de jocuri distractive şi modalităţi creative de a învăţa copilul lucruri noi.
Platforma Kidsopia este perfectă pentru micuţii de 2 şi 3 ani, pentru copii de grădiniţă (de la 4 la 5 ani) şi pentru cei care abia acum încep şcoala (6 şi 7 ani), prezentându-le multe din ideile de bază şi noţiunile pe care un copil trebuie să le înţeleagă şi să le stăpânească corect.
Kidsopia este o platformă educaţională bazată pe studiul UNICEF: “Repere Fundamentale pentru Învăţarea Timpurie a Copilului de la Naştere până la 7 ani” (RFIDT).

Dorim să oferim o cale amuzantă şi intuitivă de a învăţa cifrele, număratul şi literele, desenatul şi coloratul, mărimi, forme şi imagini, diferenţe şi asemănări, animale şi multe altele, toate prezentate prin intermediul jocurilor şi poveştilor noastre.
Înglobând cele cinci arii de dezvoltare: intelectuală, creativă, emoţională, dezvoltare fizică şi dezvoltarea socială platforma Kidsopia oferă un element ajutător pentru părinţi în procesul de educare al copiilor prin joacă.

Ne-am bazat pe exerciţiu şi practică ca fundament în procesul de învăţare al domeniilor precum ştiinţă (matematică, geometrie, fizică, chimie), biologie (corpul uman, animale, plante), artă (colorat, desenat, pictat), logică (puzzle-uri de imagini şi cuvinte), dezvoltarea emoţională (conştiinţa de sine, încrederea în sine, moduri de a face faţă şi a înţelege sentimentele).
Cu ajutorul platformei Kidsopia copilul va trece printr-un proces constând în 3 etape:

1. Acumularea şi înţelegerea noilor concepte.
2. Fundamentarea acestor noţiuni prin procesul de exersare.
3. Dezvoltarea capacităţii de a recunoaşte, asocia şi aplica aceste noi informaţii.

Scopul aplicaţiilor din Kidsopia este ca cei mici să înveţe într-o manieră relaxată, jucăuşă şi inteligentă conceptele expuse mai sus.

Mai multe detalii pe: www.kidsopia.ro

Limba: Româna (România, Moldova)